gândul.info publică povestea lui George, un câine din rasa Marele Danez, considerat cel mai mare câine din lume.

Mai jos, povestea lui George

Când britanicii Dave şi Christie Nasser l-au adus prima dată acasă pe George, un pui de câine rasa Marele Danez, acesta era „o minge mica şi blănoasă”. Astăzi, după cinci ani şi jumătate, George a ajuns cel mai mare câine din lume: are 1,2 metri înălţime, 2,1 metri lungime şi cântăreşte nici mai mult, nici mai puţin de 114,3 kilograme, scrie Daily Mail.

La cinci luni, George era deja de mărimea unui Labrador adult şi se îngrăşa cu un kilogram la fiecare două zile. Familia Nasser continua să-l crească în casă, deşi George se izbea cu putere de piesele de mobilier, iar manifestările sale de afecţiune îi puneau la pământ pe stăpâni.

Când mergeau cu Marele lor Danez în parc, Dave şi Christie erau alungaţi din ţarcul unde se joacă puii de câine, pe motiv că George i-ar răni pe ceilalţi. „Ba din contră”, îşi laudă Dave animalul de casă, „ceilalţi câini alergau în jurul lui, iar el alerga mereu în lateral, de frică să nu-i calce. Ne-am dat seama că uriaşul nostru avea o inimă de copil”.

Deşi poate părea ciudat, la cât e de mare, George are nişte fobii îngrozitoare. „Pe lângă frica de a fi lăsat singur, îi e foarte frică de apă. De fiecare data când sunt în piscină, George mârâie disperat de pe margine şi mă atenţionează să nu mă înec”, povesteşte amuzat stăpânul.

„Dacă piscina e locul pe care îl urăşte cel mai tare, dormitorul nostru e cu siguranţă locul pe care îl iubeşte cel mai mult. Primele cinci-şase luni a dormit cu noi în pat, după care nu a mai încăput. Atunci, i-am cumpărat propria lui saltea, pe care am aşezat-o la capul patului şi pe care doarme şi acum”, explică stăpânul uriaşului exemplar canin.

Şi, într-adevăr: peste doar câteva luni a apărut un nou membru în familie, Annabel, fetiţa soţilor Nasser. „Pe George îl deranjau foarte tare decibelii la care plângea fiica noastră, el fiind obişnuit cu nopţi liniştite în dormitorul nostru liniştit până deunăzi. Dar îl plăceau păpuşile lui Annabel, în special cele care scoteau sunete. Se juca mai mult el cu ele”, povesteşte Dave.

Într-o zi, pe când soţul ei era la muncă, iar fiica dormea, Christie şi-a amintit de sfatul prietenului şi a trimis o cerere la Cartea Recordurilor. „Oficialii Guiness au venit, l-au măsurat şi l-au declarat pe loc cel mai mare câine care a trăit vreodată”, spune Dave despre animalul său de companie, care pe atunci avea „doar” 1,1 metri lungime. Între timp, aproape că şi-a dublat recordul.

Odată cu intrarea în Cartea Recordurilor, George a devenit faimos, fiind invitat la showul celebrei Oprah Winfrey. „La hotel, ne-au cazat pe toţi trei (n.r. cei doi soţi plus câinele) într-o camera luxoasă. Era o singură problemă: George nu avea unde să doarmă. Noi ne-am întins în pat, el s-a cocoţat pe două divane. Avea capul pe unul dintre ele şi picioarele din spate pe celălalt. Burta îi atârna la mijloc”, îşi aminteşte Dave.

Până la urmă, Dave şi Christie s-au resemnat, s-au culcat ei în divane şi au eliberat patul pentru George. „El e vedeta”, şi-au spus cei doi. Şi, într-adevăr, Marele Danez a devenit un star: are propriul fan club, numeroase apariţii televizate şi o pagină de Facebook care numără 70.000 de „prieteni”.