Etichete
Oase pentru westie? Niciodată. Asta am decis astăzi și mi-am și promis după ce Aky a vărsat de cinci ori într-o zi și a trecut la mustață de ceva ce ar fi putut fi cu adevărat grav. Iar eu sunt vinovată. A înghițit cu o seară în urmă mai multe fragmente de os – SUB PRIVIREA MEA – și, norocul lui, a reușit să elimine o bucată dintr-un os de vită vomându-l, fără să se înece cu el, ori fără să-i perforeze stomacul.
Ăsta e osul pe care Aky l-a dat afară.
Joia asta a început prost. Încă de dimineață, l-am auzit scheunând la o oră la care nu s-ar fi cerut afară, 8 fără cinci. Până să se îmbrace A. să-l ducă, Aky s-a scăpat pe el, ba chiar a făcut trei băltoace în living și pe hol. Nu l-am certat și am dat vina pe o posibilă răceală. Îl spălasem cu o seară în urmă și lăsasem geamul la baie deschis.
După plimbarea de dimineață, am făcut un drum la curățătorie să duc covoarele și l-am luat și pe el. N-a dat semne că n-ar fi vioi ori că ar fi cumva răcit. Am vrut să mă asigur că nu-și păstrează rezerve de lichid pentru acasă.
La întoarcere însă a vărsat o spumiță. Nu l-am certat și am șters. La câteva minute a urmat a doua serie, de altă culoare și consistență – părea că sunt mici resturi din oasele de curățat dinții pe care le-a ronțăit aseară la prietena lui. La a treia vărsătură m-am cam speriat. Mă privea ca un prostănac iar eu mă gândeam dacă e cazul sau nu să mergem la medic. Îmi era rușine deja de mustrarea vet-ului care m-ar fi întrebat scurt pe ce a pus Aky gura. Acum mă gândesc că privirea lui îmi spunea multe, iar eu eram prostănaca incapabilă să pricep.
A urmat și a patra serie, mai mult și de consistența unui albuș de ou, l-am văzut apoi liniștit și am zis că asta a fost tot, i s-a curățat stomăcelul.
Seara, când m-am întors acasă am verificat din ochi casa, părea în regulă, și l-am luat la plimbare. El – bucuros nevoie mare și fericit că a întâlnit alți cățeluși.
Ne-am întors acasă, am intrat în baie și acolo am văzut că Aky vărsase și a cincea oară, iar dovada stătea pe covorașul pătat. Dar reușise să elimine ceea ce îl deranjase toată ziua. Un os. De fapt o bucată dintr-un os mai mare, din rasolul de vită pe care l-a găsit la Tashi în curte. Cu o mână țineam bucata de os, iar cu cealaltă îl mângâiam fericită pe Aky.
După ce mi-am sunat o colegă, și ea prietenă cu doi cățeluși, am decis să fotografiez bucata respectivă. Mi-am spus că Aky e cu adevărat norocos, dar și că noi am avut noroc că el nu a pățit ceva grav.
Jurnalul unui Westie 