Sâmbătă Aky n-a mâncat nimic, duminică – idem. Luni dimineață mergem la control la Armenească și dl Aky ajunge la perfuzii. Cumplit. Mai bine de o oră în care m-am chinuit să-l țin pe salteluță. Și-a scos branula, cu dinții pentru curioși, și-a spart o venă de sânge, a fost nevoie să i se tundă și cealaltă lăbuță pentru o nouă încercare de a-i pune branula. A sărit sângele, a stropit peste tot în cabinet…

Apoi perfuzia. A mâncat firul, l-a spart, medicul l-a schimbat, dar chiar și firul nou a fost enervant pentru AKy care l-a tras din punga fiolă care adăpostea cele 200 de ml de lichid vital pentru bietul meu prieten.

Aky arată jigărit și trist și mă privește cu niște ochi…Ba, mai mult, nici nu mai vine la mine. Cred că mă urăște…Mă plictisesc de moarte în încăperea mică și oribilă de la Armenească. Noroc cu doctorul care e binevoitor și vine periodic să-l vadă pe pitic. Clar, are o zi grea.

Aky privește firul de la perfuzie. Îl tentează salteaua, de fapt, îl enervează tot. Iar pe mine mă urăște.

După alte injecții care-i găuresc pulpele, suntem anunțați că trebuie să revenim la perfuzii, seara, dar că trebuie să facem o echografie ca să excludem riscul de PANCREATITA: Un alt posibil diagnostic.