Îl duci la medic, cel puțin eu asta am făcut sâmbătă când Aky a vărsat dis-de-dimineață o chestie verde ca un spanac ce avea deaspura o bucățică infimă de mușchi. Când zic infimă înseamnă că era chiar așa. După verzitura dată afară, Aky a mai servit una gălbuie și asta m-a speriat. Am decis să-l duc la Isravet, la dr. Ionescu, deși afară părea în largul lui. La cabinet nu l-am găsit pe medic, ci pe doctorita Raluca Rosioreanu care m-a anunțat că „azi e ziua vomei”. Ea i-a făcut lui Aky două injecții, anti-vomitiv și anti-spasmodic, câteva pastiluțe și mi-a recomandat ceai de mentă. În caul în care varsă ne vedem mâine, mi-a spus dra doctor. Tot ea m-a asigurat că Aky primise o injecție care avea să aibă efect 12 ore. Aiurea! Acasă, westie a vărsat din nou și a avut reprize parcă programate după ceas.

Noaptea a plâns, după ce, cu o seară înainte, nu dormise nici el nici noi exact din același motiv – voma.

Duminică dimineață am ajuns la Armenească, cea mai apropiată clinică de noi. Ajunși acolo – primul diagnostic: dischinezie biliară, posibilă. Dar cel mai bine să facem analizele. Și le-am făcut. Ne-a preluat dr. Gîțoi Costin.

2,6 mil a costat consultația, analizele și injecțiile care i-au găurit fundul lui Aky. Cătelușul meu vărsa încontinuu iar voma devenise galbena și ulterior albă, ca o spumă, ca un albuș bătut spumă. Fără vlagă.

La 16.00 aveam să aflu reultatul – analize la ficat și pancreas proaste. ne gândim la ce e mai rău?