Etichete

, , ,


Aşa cum a scris Gândul ieri: http://goo.gl/COQbn, azi e liber cu animalele de companie la Muzeul Antipa. Aşa că am profitat de Ziua Zgărzilor Deschise şi am mers împreună la Antipa, pentru ca amândoi să ne cunoaştem familia extinsă.
De fapt, mărturisesc şi că am vrut să verific dacă invitaţia trimisă de PR-ul Leo Burnett este reală şi nu doar un text piaristic, menit să dea bine la gazetă.
Ei bine, a fost real. Iniţiativa face parte din campania de imagine a celor de la Antipa, Natura întâlneşte tehnologia. Mă rog, au avut şi un concurs pe radio. Oamenii se mişcă şi reuşesc să uimească frumos.
În ceea ce-l priveşte pe domnul Aky –  a fost foarte cuminte. Personalul muzeului – prietenos, cunoscător al campaniei, iar vizitatorii – fireşti şi nederanjaţi de prezenţa blănosului.
Aky a fost admirabil. Curios şi dispus să urmărească săgeata albastră🙂
A scheunat uşor neînţelegând de unde vin anumite sunete, asta în zona în care erau reproduse sunete din natură, şi a fost tare interesat de o vulpe albă polară şi de o antilopă. N-a dat niciun semn că ar vrea să-şi marcheze teritoriul. În niciun fel. Iar pentru curioşi – nu, nu am fost singurii veniţi la muzeu.

Mai devreme a fost un labrador, Maximilian. Maimulte imagini pe pagina de Facebook a muzeului Antipa; pentru leneşi, aici.