Etichete

, , ,


Mi-e dor de zilele în care povesteam ce face domnul Aky. Mi-e dor de zilele în care îi făceam poze, ca apoi să le încarc aici pentru a afla confirmări despre cât e de drăgălaș Aky. Și azi cred că nu-i nimeni ca el doar că azi am sentimentul, extrem d eprofund, că nu-i dau cât de mult ar merita el. Se bucură atât de frumos când venim acasă, mă păzește când pregătesc masa, stă în gura noastră cu mâncăm și-mi aduce somnul atunci când se așează ghem pe picioarele mele…Ieri l-am obosit puțin. L-am luat în vizită, la Anna, care-l strigă dulce și scurt, cu vocea ei de copil, „Aki”…

Iar seara nu l-am lăsat să doarmă, ci l-am luat cu noi la o terasă. Cum la Verona, la OAR, nu am găsit liber, am mers la La Cena. Loc frumos cu oameni primitori, cu parfait grozav de migdale și pizza delicioasă. A stat ce-a stat, până ce-a început să tragă nemulțumit ca să plecăm odată. A rezistat destul puiul meu…