Etichete

, , ,


Sub acoperire @Aky Westie

Sub acoperire @Aky Westie

Draga jurnalule, vorba lui Tetelu.

Lună frumoasă noiembrie. O incantare pentru mine – alerg, ma tavalesc prin frunze, ma plimb cat vreau – ma rog, negociez la sange fiecare traseu cu familionul – si intalnesc si ceva catelusi cu potential de imprietenire! Adevărat, mai mult în parc, că pe străzi slabe speranțe!

Mai și pozez: ca, deh, trebuie sa le fac si eu un hatâr bipezilor care ma ingijesc si ma sclavagesc zilnic:) Asa ca imi iau o pozitie eminesciana, de visator, si astept ca D. sa mă surprindă într-o ipostază avantajoasă, apoi să posteze imaginea pe Facebook si să adune Like-uri. De parcă Like-urile astea s-ar transforma în recompense…

Iată ca dovadă o astfel de fotografie.

Visator @Aky Westie

Visator @Aky Westie

Una peste alta, imi e bine. Dupa o plimbare prin parc si vreo doua fotografii primesc o recompensa – vreo doua fasii de piept de rata uscat -, beau putina apa si trag un pui de somn pe balcon sau pe canapea, cum am chef. Ca acum!

Si da, stau și la curățat și adunat brăduții și frunzele uscate din fustă. Nu cu bucurie, dar stau.

A, mi-au schimbat si hrana, draga jurnalule! Acum primesc Brit Super Premium, cu vanat. Fara aditivi si fara prostii. Ma cam saturasem de gastro de la Royal Canin. Momentan imi este bine cu noile boabe.

Iau si niste vitamine, ca sa fiu in forma si visez la vara, ceea ce va doresc si voua.

Hmmm, las o dâră de miros în urma mea. Mama îmi zice că am nevoie de o baie. Baie? Nu e prea repede? Mă fac că nu aud și îmi caut un alt loc să îmi fac siesta:) Momentan scap.