Aveam două opțiuni – clinica MarcoVet din Pipera sau Facultatea de Medicina Veterinara. Cum habar nu am unde e Campul Piperei, varianta 1 a picat, așa ca am ales Facultatea. Am ajuns, am dat spaga ca sa pot intra cu masina – ciudat, cata vreme multi sunt ca mine, vin cu animale bolnave pe brate, – si am ajuns, dupa ce am omenit portarul, la receptie, respectiv triaj.
Acolo, un domn aparent amabil si genul ciubucar clar, isi tot dadea cu parerea unde trebuia sa mergem. Am ajuns la un conferentiar aflat in timpul unei ore de curs.
Nenicul in halat, dupa noi. A asistat la consultatia lui Aky, a dezinfectat patul de echo, ne-a condus în diferite săli, l-a dat pe Aky pe burtică cu gel pregătindu-l pentru echo, ba chiar a pus întrebări despre simptomatologie. Mă gândeam că efortul lui de a fi amabil ar putea fi recompensat cu maxim 20 de lei. Sau nu…
Cert e că după examenul echo, făcut de conferentiar în timpul orelor de curs, cu aparatura facultatii, am fost taxati, FARA CHITANTA, FARA BON, de nenicul amabil. La final, după ce am primit rezultatul de la echo, iar doctorul ne-a facut cateva recomandari, conferentiarul isi ia La revedere si ne spune ca platim la coleg.
O suta, zice nenicul. Iar A. i-a dat banii, pe care barbatul blond, cu ochi rosiatici de om caruia ii cam place sa bea, a luat banutii și i-a băgat rapid murmurand un multumesc in buzunarul de sus de la halat.
Niciun nume, nicun ecuson, nicio chitanta. Prinde orbul, scoate-i ochii. Dar nenicul avea masina misto, cu numarul de Ilfov si a plecta la cateva miunute dupa noi.
Tare! Asa se fac banutii la facultate. Nu am nimic impotriva sa platesc, DAR banii sa mearga la facultate, sa fie folositi pentru studenti, pentru invatamant, nu pentru toti spagarii.
Bine ca scriem de doctorii care conditioneaza actul medical, dar despre lichelele ascunse la Veterinara nu scrie nimeni.
A…si a venit si al treilea diagnostic pentru Aky: gastrita „urata”. Luni seara, din nou – perfuzii. Trei ore. Imi vine sa-mi iau campii.